Cu aducerea lui Bonfim, Steaua a ajuns la circa 1,5 milioane de euro cheltuite în această vară. Iar „cheltuite” este doar un fel de a spune deoarece, pentru transferurile realizate, banii nu au fost încă plătiți, urmând a fi achitați pe parcurs, în cursul acestui sezon.
Aducerea lui Pițurcă a fost pentru Gigi Becali o mutare cu care a rezolvat mai multe probleme dintr-un foc. Dincolo de repopularea tribunelor sau de abilitățile de antrenor ale lui Piți, Becali beneficiază acum și din punct de vedere financiar. Astfel, Pițurcă a reușit 14 transferuri, cheltuind mult mai puțin decât s-a vehiculat până acum. Spre exemplu, conform surselor ProSport, Latovlevici, adus de la Timișoara, a costat doar 250.000 de euro, nu 600.000, așa cum s-a vorbit în momentul parafării transferului. Apoi, suma de transfer pentru Răduț nu a fost de 800.000 de euro, ci doar de 300.000, cu procent dintr-un ulterior transfer. Tot atât a costat și aducerea fundașului Abrudan de la Brașov.
Pe cuvântul lui Piți
În total, Steaua a cheltuit până acum aproximativ 1,5 milioane de euro. Împărțind la numărul de jucători care au venit în această vară, ar reieși că efortul financiar este de doar circa 100.000 de euro pentru fiecare dintre fotbaliștii nou-veniți. Mai mult, aproape toți jucătorii care nu au fost aduși din postura „liber de contract” au venit pe promisiuni, în baza cuvântului lui Pițurcă, un personaj apreciat drept foarte serios în lumea fotbalului. Sumele urmează să fie achitate pe parcursul actualului campionat. În consecință, într-o vară în care s-a construit efectiv din temelii o nouă echipă, singurul efort financiar suportat de Gigi Becali e reprezentat de sumele plătite fotbaliștilor la semnătură și de achitarea la zi a salariilor.
1.7 milioane de euro l-a costat pe Gigi Becali Dayro Moreno, în momentul transferului de la Once Caldas la Steaua!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER